Kiruna este cel mai nordic oraş de pe teritoriul Suediei, o metropolă deosebită localizată în Laponia suedeză, într-un cadru natural de vis. Oraşul este renumit în întreaga lume pentru frumoasa cultură laponă, iernile lungi, dar pline de farmec, dar şi pentru edificiile care au devenit deja o amprentă a zonei. Un alt aspect deloc de neglijat este faptul că, la momentul actual, oricine poate ajunge în cel mai nordic oraş de pe teritoriul Suediei, asta pentru că zona este uşor de accesat.
Odată cu vizita pe care o vei face în Kiruna, începe o vacanţă plină de aventură, în regiune se află şi cel mai înalt munte din Suedia ce poartă numele de Kebnekaise. Oraşul se află la 145 de kilometri nord de Cercul Polar, iar asta înseamnă că de la sfârşitul lunii mai şi până la mijlocul lui iulie va fi zi în continuu. Dacă vrei să experimentezi întunericul absolut, vizitează zona în decembrie sau ianuarie, atunci când în regiune este o noapte continuă.
Acest orăşel de poveste este intens vizitat mai ales în timpul iernii, atunci când peisajele de basm dar şi pârtiile bine amenajate sunt ca un magnet pentru turiştii dornici de aventură. Există pârtii atât pentru începători, cât şi pentru cei experimentaţi, însă dacă nu-ţi doreşti să schiezi trebuie să ştii că există alternative.
Plimbările cu săniile trase de câini au devenit deja o tradiţie a zonei, dacă optezi pentru această variantă vei obţine o altă perspectivă asupra acestui Colţ de Rai. Cel mai nordic oraş de pe teritoriul Suediei este destinaţia de vacanţă potrivită dacă eşti adepătul activităţilor în aer liber. Există companii care organizează excursii în împrejurimi, drumeţii pe munte, iar doritorii se pot aventura şi pe înaltele creste ale Muntelui Kebnekaise.
Oraşul în sine este liniştit şi foarte plăcut, există câteva locuri pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în regiune. Kiruna Kyrka este un simbol al metropolei, una dintre cele mai mari şi mai apreciate construcţii din lemn de pe teritoriul Suediei. Lăcaţul de cult a fost construit între anii 1907-1912 şi a fost, înainte de anul 1950 cea mai căutată biserică de pe tărâm suedez. La momentul actual, foarte mulţi turişti din toate colţurile lumii vizitează lăcaşul de cult, rămas chiar şi astăzi o legendă vie.
Primăria oraşului este un adevărat punct de reper, clădirea este vizibilă din mai toate zonele şi este locul care adăposteşte diverse expoziţii şi mici colecţii de artă ale artiştilor sudezi. Vizitează şi tu cel mai nordic oraş de pe teritoriul Suediei pentru a te bucura de farmecul unic, specific zonei.