City break în Insula Capri

City break în Insula Capri

Restaurant cu vedere panoramică din Orașul Anacapri
Restaurant cu vedere panoramică din Orașul Anacapri

Dacă încă ești în căutarea unei destinații unde să petreci un city break de vis, îți dorești ca aceasta să fie plină de surprize dar și aproape de casă, atunci Insula Capri din Italia este ceea ce ai nevoie. Această insulă a devenit celebră atât pentru frumusețea apelor sale turcoaz, a  peisajului muntos cât și pentru arhitectura elegantă a clădirilor și priveliștea superbă.

Început de poveste: Orașul Capri

Micul orășel Capri este una dintre principalele atracții ale insulei. Aici, Piazzetta îți oferă tot ceea ce cauți într-un city break: multe magazine, terase, cafenele și obiective turistice interesante. De asemenea, în orașul Capri vei descoperi un loc de belvedere de unde poți admira întregul oraș cât și principalul port al insulei, Marina Grande. O imagine de milioane!

Orașul Capri și portul Grand Marina
Orașul Capri și portul Grand Marina

Pentru a te bucura din plin de natură și a admira panorama, trebuie să ajungi în Grădinile lui Augustus și să străbați Via Krupp, o alee pietonală săpată în stânci care străbate grădina și ajunge până la mare. Merită să îți rezervi cel puțin o jumătate de zi pentru a vizita grădina căci aici vei găsi o adevărată oază de liniște, presărată cu imagini care îți taie răsuflarea. Nu rata nici biserica în stil baroc Santo Stefano, palatul Cerio, Muzeul Diefenbach sau mănăstirea San Giacomo care sunt adevărate exemple ale unei arhitecturi remarcante.

Via Krupp - alea pietonală săpată în stânci
Via Krupp – alea pietonală săpată în stânci

Orașul Anacapri și stâncile Faraglioni

Cea de-a doua mare atracție din Insula Capri este orașul Anacapri unde vei avea ocazia să privești case superbe cu cele mai deosebite arhitecturi tradiționale. Un exemplu în acest sens este Villa San Michele de pe domeniul împăratului Tiberius. Aceasta beneficiază de una dintre cele mai frumoase vederi panoramice asupra faimoaselor stânci Faraglioni, considerate etalonul insulei Capri.

Vedere panoramică din Villa San Michele
Vedere panoramică din Villa San Michele

În Anacapri te vei relaxa plimbându-te pe străduțele cochete, răcorindu-te cu un delicios fredo cappuccino la o terasă înflorată sau cu o înghețată aromată cumpărată din piața locală. Dintre cele mai populare piețe din Insula Capri voi aminti Piazza San Nicolo, Piazza Diaz și Piazza delle Fiacciate. Aici vei pierde ore în șir adulmecând forfota și pofta de viață a italienilor. O emoție unică ce va transforma acest city break într-o adevărată escapadă de vis!

Restaurant cu vedere panoramică din Orașul Anacapri
Restaurant cu vedere panoramică din Orașul Anacapri

Biserica San Michele, construită în stil baroc – la fel ca majoritatea clădirilor de pe Insula Capri – este o altă atracție turistică a zonei. Regăsită în cele mai multe ghiduri de călătorie, Biserica San Michele atrage prin scena izgonirii lui Adam și a Evei din Rai de pe pardoseală. Atenție pe unde calci! Trecând mai departe, spre alte locuri la fel de atractive, vei descoperi telefericul pe care îl poți lua de pe Monte Solaro (cea mai înaltă stâncă a insulei). Din teleferic vei putea admira cele mai frumoase priveliști asupra întregii insule inclusiv a golfului Napoli din apropierea insulei Capri.

Statuetă de pe Monte Solaro
Statuetă de pe Monte Solaro

 Grotta Azzurra – Cel mai romantic loc din lume

Unul dintre cele mai romantice locuri din lume este Grotta Azzurra din Insula Capri iar tu te poți bucura de el chiar în acest city break. Această grotă este unică în mod special datorită luminii care se răsfrânge asupra sa creând în mod miraculos un efect vizual fenomenal. Poți ajunge la Grotta Azzurra cu ușurință cu ajutorul unei  bărci, chiar din Anacapri sau din principalul port al insulei. Indiferent de momentul zilei, experiența trăită este la fel de frumoasă și marcantă.

Imagine din interiorul Grotei Azzurra
Imagine din interiorul Grotei Azzurra

Așadar, rezervă-ți vara aceasta un weekend pentru un city break reușit în Insula Capri din Italia!