Boston este capitala și în același timp cel mai mare oraș din Massachusetts, din Statele Unite ale Americii. Boston este unul dintre cele mai vechi orașe americane, fiind fondat în anul 1630 de căte coloniștii din Anglia. Metropola este un centru financiar, educațional, artistic și cultural fiind locul unde fiecare turist în parte se poate bucura de o vacanță superbă într-un oraș tipic american.
Boston este numit uneori “Orașul cartierelor”, acesta fiind divizat într-o multitudine de sectoare, cifrele oficiale atestă că ar fi 23 de cartiere. Orizontul metropolei americane este destul de contrastant, fiind o alăturare de clădiri cu arhitectură grecească și edificii modern, realizate după ultimele standard din domeniul construcțiilor. În Boston există mai multe repere proeminente, edificii și simboluri care te ajută tot timpul să știi în ce zonă te afli.
Biblioteca Publică din Boston este una dintre emblemele orașului, o clădire impunătoare care adăpostește 8,9 milioane de volume interesante, ea fiind de fapt a doua cea mai mare bibliotecă publică din Statele Unite ale Americii. Edificiul a fost construit între anii 1967-1971 și inaugurat în anul 1972, iar de atunci și până astăzi milioane de cititori i-au trecut pragul. Interiorul este la fel de interesant ca și exteriorul, Biblioteca Publică din Boston fiind divizată în numeroase săli de lectură și de internet.
Copley Square este unul dintre cele mai îndrăgite locuri din oraș, de către locuitori și turiști deopotrivă, fiind spațiul unde oamenii obișnuiesc să petreacă momente relaxante alături de cei dragi. Copley Square este un loc minunat alcătuit din alei perfecte pentru promenade, terase și cafenele cochete, fântâni arteziene și spații verzi. În zilele de weekend, locuitorii obișnuiesc să se relaxeze și să admire numeroase opere arhitecturale din piață. O varietate de lucrări importante au fost construite aici, multe dintre ele devenite deja puncte de reper în oraș.
Biserica Sfânta Treime este principalul lăcaș de cult din oraș, o construcție superbă aflată chiar în piața din oraș. Edificiul a ars aproape complet într-un incediu devastator ce a avut loc în anul 1872, dar a fost reconstruit și astăzi este mai înfloritor ca niciodată. În zilele de sărbătoare, corul bisericii intonează cântece religioase care te vor impresiona cu siguranță.
Nu ai vizitat Boston dacă nu ai văzut și Old State House, o clădire istorică aflată la intersecțioa celor mai importante bulevarde din oraș. Old State House este cea mai veche clădire publică din oraș, transformată astăzi în muzeu.
Boston este o emblemă a culturii americane, o metropolă splendidă și în același timp surprinzătoare. Anual, peste 3 milioane de turiști străini vizitează Boston și rămân uimiți de frumusețile orașului.