Coasta Centrală a Vietnamului alcătuieşte o zonă de interes major pentru turiştii de pretutindeni, mai ales pentru cei care vor să vadă cu ochii lor o mică parte din trecutul zbuciumat al acestui popor uimitor. My Son este un complex impresionant de ruine, o colecţie de temple vechi care au reprezentat odată locuri sfinte, spaţii unde oamenii îşi destăinuiau până şi cele mai ascunse dorinţe. La momentul actual, ruinele acestor temple sunt şi mai valoroase, asta pentru că trecerea timpului le-a transformat în adevărate bijuterii arhitecturale.

Începând cu secolul al II-lea şi până în secolul al XVII-lea un popor cu numele de Champas a dominat partea centrală a Vietnamului, construind tot felul de temple uimitoare pe care le-au extins mai mult şi mai mult de la an la an. Zona pe care a fost construit complexul My Son este recuperată de către vietnamezi în secolul al XIX-lea şi odată cu recuperarea teritoriului şi frumoasele construcţii devin proprietatea acestora.

Templele din My Son au influenţe hinduse, deşi de-a lungul anilor o bună parte din adepţii Champas devin musulmani. Deşi My Son este protejat de Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 1999, zona nu este atât de renumită precum alte monumente ale lumii. La My Son nu mai există astăzi nici un călugăr, puţinii adepţi ai religiei se îndreaptă spre alte temple, zona fiind oarecum pustie. Deseori, obiecte valoroase şi chiar bucăţi din temple au fost furate, iar cadrul natural ce completează unicitatea templelor distrus. Dincolo de aceste aspecte, complexul My Son este unic în lume, iar edificiile vechi sunt amprenta vie a istoriei bogate, dar sângeroase.

De-a lungul timpului, ansamblul My Son a suferit daune grave, mai ales în timpul războaielor, iar recondiţionările zonei s-au efectuat foarte rar. Cu toate acestea, o bună parte dintre temple şi-au păstrat forma iniţială, în timp ce alte construcţii au rămas doar cu temelia. Totuşi, în ultimii ani tot mai mulţi turişti din întreaga lume vizitează My Son, cele mai bune momente ale zilei sunt dimineaţa devreme sau după-amiaza, asta pentru că răsăritul şi apusul soarelui sunt două clipe cheie pe care nu trebuie să le ratezi. Razele aurii ale soarelui pun edificiile într-o altă lumină, conferind zonei un farmec aparte.

Un pod vechi din piatră şi lemn te conduce într-o călătorie de vis, chiar spre ansamblul My Son şi de acolo alei înguste şerpuiesc printre construcţiile vechi, exact ca într-un labirint. Dacă vrei să obţii o altă perspectivă asupra zonei poţi opta pentru o plimbare cu barca pe Râul My Son, momente în care te vei bucura de o privelişte deosebită, un cadru de ansamblu a ceea ce înseamnă My Son.

În concluzie, complexul My Son alcătuieşte o zonă mai puţin renumită, un complex arhitectural unic ce şi-a păstrat formele iniţiale în ciuda trecerii timpului.