În lumea întreagă există milioane de lăcașe de cult, spații unde oamenii se roagă intens pentru îndeplinirea celor mai ascunse dorințe. În orice biserică de pe Pământ există o atmosferă liniștitoare, un spirit aparte, dar unele dintre ele sunt unice prin intermediul altor aspecte.
Biserica Saint George este unul dintre acele lăcașe de cult ce crează uimire în rândul vizitatorilor. Edificiul a fost construit în Lalibela, un oraș din regiunea Amhara, Etiopia și este una dintre cele 11 biserici monolite din oraș. Biserica Saint George este o construcție ce datează din secolul al XII-lea și a fost sculptată în rocă vulcanică de culoare roșie. Este cea mai nouă dintre cele 11 biserici monolite și a devenit imediat un punct de reper în Lalibela. Biserica Saint George este cu siguranță o clădire inedită, fapt pentru care a primit supranumele de “a opta minune a lumii”.
Sursa de inspirație a artiștilor care au sculptat deosibitul edificiu a fost Ierusalimul. Biserica Saint George a fost construită la inițiativa Regelui Etiopiei, ideea sa a dus la ridicarea unui edificiu unicat care a devenit o parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Biserica Saint George se află la o adâncime de 25 de metri, în afara clădirii există și un mic bazin de botez.
Regele Lalibela, care a fost un creștin devotat și-a dorit o biserică în formă de curce și iată că dorința i s-a îndeplinit. Credincioșii se pot ruga în Biserica Saint George, un edificiu care întruchipează perfect forma unei cruci. Lăcașul de cult este un centru important al creștinismului etiopian și chiar și astăzi este un veritabil spațiu de pelerinaj și devotament. Biserica Saint George este una dintre moștenirile prețioase ale lumii, fiind considerată o bijuterie arhitecturală în Etiopia.
În Lalibela circulă o poveste foarte interesantă legată de ridicarea construcției. Se spune că Saint George(Sfântul Gheorghe) s-a simțit foarte jignit de faptul că nici o biserică din Lalibela nu i-a fost dedicată, deși oamenii îl iubeau și-l apreciau pentru faptele pe care le face pentru ei. Acesta a decis să discute personal cu regele, cel din urmă promițându-i că va face tot posibili să-i îndeplinească dorința. Biserica a fost ridicată și Saint George a fost chemat să vadă rezultatul. Se pare că acesta a fost atât de entuziasmat încât a intrat călare pe cal. Găurile din pereții tunelului de piatră sunt urme de copite de cal, eterne simboluri ale trecerii sale prin Biserica Saint George.
În zilele de sărbătoare Biserica Saint George și împrejurimile devin un furnicar de credincioși îmbrăcați în alb care rostesc neîncetat fel de fel de rugăciuni. Lăcașul de cult este un loc de legendă, considerat a fi o legătură între Cer și Pământ. Este incredibilă tendința omului de a se alătura lui Dumnezeu și de a crea o legătură cât mai puternică cu divinitatea.